Ce este Reiki-ul?

Tabs

Reiki este metoda naturală pentru vindecarea trupului, vindecarea sufletului și a minții.

Începutul...

La începutul anilor 1900 apare pentru prima dată informația despre Usui Reiki Ryoho – prima formă de practică reiki. Promotorul acesteia a fost Maestrul Mikao Usui (Mikao Gyoho) persoana care a accesat și a descoperit pentru prima dată (cel mai probabil în anul 1914) ceea ce avea să devină o adevărată știință dedicată vindecării și transformării spirituale!

Mikao Usui s-a născut la data de 18 august 1865 în satul Taniai (numit acum Miyama cho) în regiunea Yamagata în Japonia. Primul său nume a fost Mikao, iar alte nume sub care a fost cunoscut sunt Gyoho sau Kyoho. Tatăl său a fost Uzaemon Tsuneto, un renumit comandant militar care provenea dintr-o familie de samurai. Strămoșul  Maestrului Usui a fost Toshitane Chiba, un vestit samurai războinic din anul 1500.

Primul Maestru Reiki

Mikao Usui

Mikao Usui

Provenind dintr-o familie de samurai, Maestrul Usui fost instruit încă de mic în artele marțiale japoneze și în practicile energetice și ezoterice. A practicat tehnici ki-ko (qigong japonez), arte marțiale (ajungând la cele mai înalte nivele Menkyo Kaiden) și practici avansate pentru evoluție spirituală. Pentru o perioadă de timp a fost instruit în tehnicile meditative și ezoterice într-un templu budist (în perioada 1918-1919 a început antrenamentul de 3 ani în meditația zen), devenind chiar călugăr tendai (ramura ezoterică a budhismului japonez). Se crede că s-ar fi convertit de la budhismul tendai la budhismul shingon pe la vârsta de 27 ani. Pe lângă aceste forme de practică spirituală, se știe că a mai studiat și alte științe budhiste, și chiar daoismul. În mod cert a fost influențat în mare măsură de filosofia grupului spiritual Omoto Kyo. În perioada respectivă Japonia își deschide pentru prima dată granițele către lumea occidentală, mulți învățați japonezi fiind trimiși în occident să învețe limbile străine și să aducă în țară cunoașterea occidentală. Maestrul Usui a fost unul dintre aceste persoane care au călătorit și a studiat intens în afara Japoniei. Pe monumentul său funerar scrie că ar fi călătorit în Europa, Statele Unite și China.

Ca parte a studiului budhismul zen se pare că a practicat intens pentru a atinge “satori” – stadiu al iluminării spirituale. Piatra sa funerară confirmă că a avut o experiență de iluminare pe muntele Kurama, lângă Kyoto. Aparent la sfatul Maestrului său zen, s-a hotărât să urmeze “shyu gyo” o disciplină spirituală care includea pe lângă alte tehnici, meditația și postul. Într-una din zile a simțit “o mare de energie reiki deasupra capului” prin care a intrat în contact cu energia vindecătoare reiki. Din acel moment a avut capacitatea de a accesa și chiar de a transmite și altora energia reiki.

Inițial, sistemul predat de Maestrul Usui nu avea un nume. Se făcea referire la el ca fiind “Usui Do – Calea Usui”. În anul 1922 deschide oficial prima clinică și școlă reiki în Tokio.

Până la data de 9 martie 1926 cînd a dispărut din această lume, Maestrul Usui și-a dedicat timpul și viața practicând și instruindu-i pe alții în metoda reiki!

“Dacă Reiki se poate răspândi pe tot cuprinsul planetei, va atinge sufletul omenirii și principiile morale ale societății. Le va fi de ajutor multor oameni, prin vindecarea nu numai a bolilor, ci și a întregului Pământ! ”

Tabs

Ideograma reiki

reiki
reiki

Scrierea kanji Reiki poate fi interpretată în mai multe feluri, având profunzimi și niveluri de înțelegere tipice scrierii asiatice.

Cuvântul Reiki este format din două caractere: caracterul Rei și Caracterul Ki. Prin descifrarea acestor două caractere putem să ne apropiem cât de cât de adevărata profunzime a acestei științe cosmice și să înțelegem de ce Maestrul Usui a denumit-o în acest fel. Doar înțelegând întregul ansamblu de semnificații cuprins în denumirea Reiki putem avea cât de cât o idee despre ce este și unde ar trebui să ne conducă practica reiki.

Tabs

Ideograma Rei

Rei

În traducere Rei înseamnă ceva de natură divină. Se mai poate traduce prin suflet, ceresc, spiritual, miraculos,omniprezent, universal; ceva ce se găsește peste tot, este de natură divină, ține de aspectul spiritual, este infinit, are conștiință superioară.

Prima linie seminifică cerul. Restul, tot ceea ce există în creație, se găsește sub dimensiunea acestuia. Linia mediană ce coboară vertical semnifică conexiunea cerului cu întreaga creație; coloana, canalul prin care binecuvântările divine coboară spre a sfinți, purifica, binecuvânta, a optimiza și crește! Această linie reprezintă coloana vertebrală a creației care ia naștere din divin, cuprinde totul și susține totul. Cerul este conectat cu întregul și deopotrivă se regăsește în tot, umple totul.

Linia orizontală cu marginile curbate de sub cer semnifică norii, iar liniuțele din interiorul acestei reprezentări semnifică picăturile de ploaie; Aici, în această reprezentare apa este elementul care dă viață, susține viul. Iar la nivelul norilor apa nu este încă apă, ea se regăsește sub diferite forme: vapori, esență, semnale, informație... Aceste elemente ce vor deveni picăturile de ploaie sunt încărcate de cer (regăsindu-se sub cer în interiorul norilor) cu energia, semnalele, binecuvântările cerului. Picăturile de ploaie din acest kanji reprezintă recipientul care aduce pe pământ esența care susține viața, evoluția.

În scrierea kanji un pătrat înseamnă o gură – un om care vorbește, iar două pătrate înseamnă doi oameni care vorbesc. Trei pătrate este reprezentarea pentru rugăciune, ceva ce este dincolo de vorbă. Ceva ce iese prin gură dar vine din profunzimea noastră.

Sub cele trei pătrățele avem din nou cerul, iar linia orizontală de sub cer este reprezentarea pentru pământ. Reprezintă tot ce se găsește la nivelul materiei, al pământului.

Între cer și pământ se regăsește în partea stângă și în partea dreaptă simbolul pentru om, aici fiind reprezentarea pentru Miko – șaman, preot!

Ideograma Ki

Ki

Ideograma Ki se traduce de obicei prin energie, forță vitală!

Ea este formată din caracterul pentru abur care iese dintr-un vas în care fierbe orezul.

Orezul semnifică energie, hrană, viață, putere. Fără hrană nu avem energie, susținere, vitalitate.

Dar în acest kanji, caracterul ki este format dintr-un ansamblu de elemente: nu este doar orezul! Pentru a exista acest ki deosebit din cuvântul reiki, de energie, avem nevoie de sursă, care este reprezentată de orez; dar avem nevoie și de anumite condiții pentru a transforma orezul în energie. Avem nevoie de un vas alchimic, o structură perfectă, capabilă să susțină acest proces și să creeze în interiorul ei energia. Acesta este rolul caracterului oală din kanji-ul ki.

Acum înțelegem că nici aburul nu reprezintă un simplu abur. El este o esență, ceva ce nu este material, este un ceva care a fost transformat într-un vas alchimic din orez, din sursa energiei, și devine altceva: un alt tip de energie. O energie transformată! Puteți înțelege întregul proces dacă vă gândiți la modalitatea în care se distilează alcoolul.   

Această modalitate de a scrie termenul Ki ne ajută să înțelegem că avem de a face cu o  esență a energiei, un anumit tip de energie rafinată, superioară!

Dacă recitim de la început acest kanji vom înțelege ceea ce devenim conectându-ne la reiki și practicând reiki! Vom putea deveni acea ființă (Miko – șaman, preot, ființă spirituală) care devine un canal curat prin care cerul și pământul se manifestă, și care prin puterea intenției, a rugăciunii, face să coboare ploaia pe pământ. În daoism acest lucru se numește trinitate: omul, cerul și pământul se unesc! Nu mai există separare, iluzie! Încă din definiția accestei științe minunate ni se transmite faptul că un practicant reiki este acea ființă, care prin puterea intenției și a rugăciunii poate aduce binecuvântările divine pe pământ! Devine unul dintre cei treziți care are puterea de a schimba în bine soarta lui și a celorlalți. Reiki reprezintă tot ce este mai pur, mai frumos, tot ce vine de la nivelul cerului pentru a optimiza, a transforma, a binecuvânta în lumină, în iubire, în frumos! Așa cum spunea Maestra Takata: “reiki este forța care face ca florile să înflorească și iarba să crească..”